Provocarea
O arenă gigantică
În 2005 au fost iniţiate discuţiile cu privire la construirea unui stadion de fotbal complet nou în Malmö, care urma să devină arena gazdă a echipei de fotbal a oraşului, Malmö FF. În momentul finalizării, stadionul ar măsura 150 x 200 m, iar terenul ar fi de 105 x 200 m. Arena ar găzdui 24.000 de spectatori.
Una dintre companiile nordice de top din domeniu
Construcţia, iniţiată în aprilie 2007, era planificată să fie gata de inaugurare până la sfârşitul lunii aprilie a anului 2009. Pe lângă cele 15-20 de meciuri de fotbal jucate anual, stadionul este folosit şi pentru desfăşurarea altor evenimente, precum concerte şi gale. Construcţia include boxe pentru vizitatorii exclusivi, câteva restaurante şi săli de conferinţă. Swedbank Stadion este una dintre cele mai mari şi mai moderne arene din Suedia.
Au fost proiectate bazele
Când a fost contractată compania Ruukki, la începutul anului 2007, nu era disponibil niciun plan pentru construcţie, ci doar schiţele arhitecţilor. Acestea ilustrau un exterior interesant cu structuri vizibile din oţel care să încadreze stadionul, dar care implicau provocări considerabile mai ales în ceea ce priveşte respectarea programului şi a bugetului adoptat.
„Construcţiile de acest tip sunt proiecte extrem de complexe. Este necesar ca toţi partenerii să fie coordonaţi şi să se completeze reciproc. Contribuţia noastră nu s-a limitat la furnizarea materialelor. Departamentul nostru de proiecţie include ingineri care sunt experţi atât în tehnologia oţelului, cât şi în cea a construcţiilor. Acest lucru este un avantaj valoros, care este de nepreţuit pentru client", declară Rickard Törn-Lindhe, Managerul Comercial al Ruukki.
Soluţia
Mai mult decât un simplu oţel
Atribuţiile companiei Ruukki au fost să proiecteze, să livreze şi să asambleze acoperişul şi structurile pereţilor pentru Swedbank Stadion. Au fost livrate ambele componente, precum şi soluţia tehnică completă. Conform schiţelor originale, în care forma ovală oferă publicului şi jucătorilor impresia că se află într-un coş imens al cărui acoperiş şi faţade îi protejează împotriva vântului şi a vremii nefavorabile fără a bloca pătrunderea luminii, Ruukki a trebuit să combine, iniţial, estetica şi ingineria de primă clasă.
Proiectul final constă în 58 de structuri cadru pentru acoperiş şi pereţi care, în anumite părţi, sunt integrate cu fundaţia de beton într-o manieră ideală din punct de vedere tehnic fără a compromite viziunea arhitecţilor în ceea ce priveşte spaţiul şi energia. Ruukki a furnizat, de asemenea, componente din tablă profilată şi grinzi uşoare. În total, construcţia constă în aproximativ 1.180 de tone de oţel de clasă S355J2G3, ce combină rezistenţa ridicată, capacitatea bună de formare şi rentabilitatea, un factor mereu important.
Propuneri pentru îmbunătăţirea coordonării
Proiectul a fost iniţializat în urma unor discuţii detaliate privind proiectul. De exemplu, arhitecţii au ales să folosească o cantitate mare de material din plastic atât în structura pereţilor, cât şi în cea a acoperişului cu cadre din oţel cu profil rotund cu spaţiu mare între ele. Ne-am dat seama că acest lucru ar fi imposibil de implementat dacă ar trebui să ne încadrăm în bugetul proiectului de 600 de milioane de SEK. Mai mult, construcţia ar fi o adevărată provocare din punct de vedere tehnic. Astfel, Ruukki a dezvoltat o soluţie alternativă constând într-o construcţie triunghiulară care a fost mai uşor de construit şi, în consecinţă, mult mai economică.
„În cadrul unui astfel de proiect este important să menţinem sustenabilitatea financiară. Proiectul combină costurile, funcţionalitatea şi estetica, iar Ruukki a oferit o soluţie care îndeplineşte toate cerinţele" declară Birger Friman, Director General Executiv al Fotbollsstadion i Malmö Fastighets AB.
Câştiguri financiare şi un design mai ingenios
Datorită experienţei vaste în proiectarea, planificarea şi instalarea construcţiilor majore, Ruukki a contribuit la securitatea şi calitatea garantată.
„Ruukki este o companie mare ce beneficiază atât de expertiza, cât şi de resursele necesare preluării unei lucrări de asemenea dimensiuni. A existat în permanenţă un dialog deschis cu Ruukki, care ne-a oferit puncte de vedere şi propuneri de îmbunătăţire. Acest lucru a făcut posibilă finalizarea mai rapidă a procesului" afirmă Birger Friman.
„Nu există mulţi jucători în cadrul acestui sector care pot îndeplini cerinţele Swedbank Stadion, iar Ruukki are referinţe excelente. Faptul că Peab a lucrat deja cu Malmö Arena, Ruukki fiind contractat ca furnizor a jucat, de asemenea, un rol important," continuă Friman.
Tradiţie combinată cu inovaţie
Alegând Ruukki ca furnizor, Peab nu a obţinut doar accesul la un furnizor de materiale de construcţie de primă clasă, ci a câştigat şi un partener activ în planificarea arenei. Participarea companiei Ruukki a permis menţinerea geometriei dorite a stadionului şi a esteticii generale; în acelaşi timp au fost îmbunătăţite detaliile specifice de design şi alegerea materialelor. Rezultatul: acoperişul şi pereţii Swedbank Stadion se bazează pe soluţii tehnice tradiţionale şi testate, având o construcţie a cadrelor atractivă şi foarte interesantă.